fbpx
Select Page
Peste 300.000 români aleg să își petreacă an de an sărbătorile de Revelion și Crăciun vizitând stațiuni din țară și din străinătate. Excursiile la ski nu reprezintă singurul obiectiv turistic în sezonul de iarnă, mulți turiști români aleg să viziteze destinații inedite precum Valea Prahovei, Londra, Roma, Viena sau Paris.

Turismul românesc a înregistrat și el o creștere pozitivă anul acesta. În luna octombrie a acestui an s-a înregistrat o creștere față de anul trecut de 11,7% a sosirilor în țară, durata medie de ședere fiind de 2,2 zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.

Comunități de travel: locul unde pasionații de călătorii schimbă idei

Odată cu dezvoltarea tehnologiei, industria turismului s-a dezvoltat la nivel global cu peste 62% cetățeni ai Uniunii Europene călătorind anual, conform Eurostat. Acest lucru a dus la dezvoltarea comunităților de oameni pasionați de călătorii. O comunitate îi ajută pe aceștia să călătorească mai ușor, mai ieftin și mai rapid în destinațiile lumii.

Una dintre comunitățile de travel din România este Travel Smart HUB cu peste 400 pasionați de călătorii prezenți la evenimente dedicate acestora. Scopul comunității este „să conecteze oameni energici și însetați de experiențe noi prin servicii de travel personalizate, experiențe unice de călătorii în jurul lumii, atracții turistice inedite și sfaturi practice.”, afirmă Ștefana Ilea Cazan, inițiatoarea comunității Travel Smart HUB.

Cu o experiență de 10 ani în turism, Ștefana a lansat în urmă cu 2 ani evenimentul Travel Smart Forum dedicat pasionaților de călătorii. „Anul acesta, am vrut să conturez comunitatea sub umbrela proiectului Travel Smart HUB care integrează în același loc soluții smart de travel, evenimente, workshopuri și servicii conexe de promovare în turism.”, continuă Ștefana.

Printre beneficiile unei comunități de travel se numără: accesul la oferte de călătorie, grupuri tematice, conferințe care facilitează socializarea sau workshopuri practice pentru pasionații de călătorii axate pe planificarea excursiilor, stabilirea bugetelor sau fotografia de călătorie.

Obiectivele turistice recomandate pentru sărbătorile de iarnă – Escapade din cotidian

Comunitatea Travel Smart HUB se bazează pe călătoria în grup unde pasiunea, socializarea și prietenia reprezintă elemente esențiale pentru un sejur de succes. „Există o serie de beneficii atunci când călătorești în grup: planificarea este realizată de către o persoană cu experiență, momentele de fericire sunt trăite mai puternic, reușești să cunoști localnici alături de care trăiești experiențe autentice în destinațiile propuse. Aceste experiențe leagă prietenii și unesc oamenii din diferite colțuri ale lumii.”, menționează Ștefana Cazan.

Printre locurile care merită să fie vizitate în grup, împreună cu familia, prietenii, precum și alte persoane sunt:

Cappadocia, Turcia. Cappadocia este în general o destinație recomandată pentru lunile de primăvară sau vară, însă iarna tărâmul este vizitat de turiști datorită formațiunile vulcanice și a caselor săpate în stâncă care acoperite de un strat de zăpadă primesc o formă nouă, selenară.
Viena, Austria. De la mijlocul lunii noiembrie până la Crăciun, centrul Vienei se transformă în piețe magice. În aer pluteşte aroma prăjiturilor, mirosul punch-ului fierbinte şi al migdalelor prăjite. Centrul istoric şi străzile pentru cumpărături sunt decorate cu lumini strălucitoare ce transpun oraşul într-o atmosferă inedită.

Dubai, Emiratele Arabe Unite. Pentru cei care doresc soare și vreme caldă, iarna este perioada perfectă pentru a vizita Dubai-ul. Ziua aveți parte de vreme perfectă pentru plajă, iar după apusul soarelui temperatura este ideală pentru a explora orașul. Odată ajunși în Dubai puteți explora Palm Jumeirah, un extraordinar arhipelag artificial creat cu nisip recuperat de pe fundul Golfului Persic sau Burj Khalifa, cea mai impresionantă clădire din lume (830m înălțime).

Hello Awin

Despre comunitatea Travel Smart HUB

Travel Smart HUB este comunitatea pasionaților de călătorii ce reunește în prezent peste 400 călători din România. Comunitatea integrează în același loc soluții smart de travel, evenimente, workshopuri și servicii conexe de promovare în turism.

Persoanele care doresc să facă parte din comunitate se pot înregistra gratuit pe site-ul oficial www.travelsmarthub.com pentru a fi la curent cu ultimele noutăți în materie de travel, dar și de a beneficia de oferte personalizate de călătorie.

Share This