Hadeți să facem cunoștință cu The Happy Kid. El medic dentist, ea corporatistă, iar cel mic, ei bine el, la cei trei anișori ai lui a văzut până acum peste 24 de țări. Doi tineri părinți din Cluj-Napoca au lăsat deoparte joburile lor și viața dictată de bunul mers al societății pentru un “an sabatic” petrecut alături de familie în jurul lumii. Ei au renunțat la acele sintagme și clișee convenționale de tipul “nu se poate” sau “pentru că așa trebuie” și împreună cu micuțul lor ( principalul motiv al deciziei), au plecat să exploreze Mapamondul.
Pentru noi, ei sunt exemple vii de faptul că se poate. De faptul că nu există scuze și impedimente în momentul în care îți dorești ceva cu adevărat, că timpul petrecut cu cei dragi este cu adevărat prețios, iar amintirile sunt pe viață.
Astfel începând cu anul 2018, familia unui copil fericit, au ales să ofere unui toddler educația pe care nicio școală nu o poate oferi, experiențe unice și timp petrecut doar în familie. E greu? Haideți să aflăm direct de la Alina Ceclan, care a spus stop corporației pentru a avea parte de experiențe care l-ar face gelos până și pe Marco Polo.
Cum v-a venit ideea de a călători în familie pe termen nedeterminat?
Ne gândeam de ceva vreme să ne schimbăm prioritățile și să ne reorganizăm puțin viața. Însă abia primăvara trecută ne-am făcut curajul necesar. Factorul principal a fost timpul petrecut cu fiul nostru; nu ne-a plăcut niciodată că el stătea cu alte persoane mai mult timp decât cu noi doi, la un loc. Copilăria lui trece extrem de repede și chiar nu ne dorim să ajungem peste 15-20 de ani să regretăm că nu am petrecut mai mult timp împreună acum. Astfel am început să ne gândim “ce ar fi dacă”; planul de a călători pe termen lung prin lume a părut destul de atrăgător încât să îl și punem în aplicare.
Nu v-a fost greu să luați această decizie? Ați avut un plan structurat de călătorie de la început?
A fost o decizie luată treptat. Până nu îți pui problema să pleci nu știi cum e, pare ușor, însă nu e deloc așa. Nu e vorba doar despre banii cu care să te întreții, ci mai mult de renunțarea la comfort și la un echilibru pentru care ai muncit mult. Însă o dată ce am luat decizia, totul a fost mult mai ușor! În luna iunie a anului trecut am plecat spre Bonaire, o mică insulă din sudul Caraibilor. Planul a fost să stam acolo o vreme, să ne detașăm de ceea ce am făcut înainte și să ne hotărâm ce urmează. După aproximativ o lună am început să planificăm restul călătoriei, iar in septembrie am plecat spre Columbia. De atunci ne organizăm călătoria cu 4-6 săptămâni în avans, dar lăsăm și puțină flexibilitate, pentru situații neprevăzute.
În câte țări ați călătorit până acum cu familia?
Împreună cu soțul meu, am vizitat peste 40 de țări, iar juniorul a fost cu noi in 26 dintre ele. În cadrul acestei aventuri am parcurs, până acum, 17 țări, pe 4 continente. Însă scopul nu a fost niciodată de a “bifa” destinații pe o listă sau de a avea o statistică impresionantă. Pur și simplu am fost întotdeauna pasionați de călătorii, iar nașterea unui copil nu a fost un motiv să renunțăm la asta. Nici să îl lasăm acasă și să mergem singuri în vacanță nu a fost vreodată o opțiune pentru noi.
Care este cea mai plăcută amintire dintr-o călătorie ? Dar cea mai amuzantă?
Avem extrem de multe amintiri plăcute, nu aș putea să clasific niște favorite. Amintiri memorabile vor rămâne vizita la Machu Picchu sau cea de la Angkor Wat, experiențe pe care nu ai cum să le uiți. Însă, călătorind cu un copil mic, momentele simple petrecute alături de el și curiozitatea lui la vederea unor lucruri noi vor fi probabil cele mai frumoase amintiri pe care le vom avea la bătrânețe.
Vă planificați singuri călătoriile sau apelați la agenții?
Întotdeauna ne planificăm singuri călătoriile. Eu sunt dependentă de a fi in control; vreau sa stiu toate detaliile despre locurile în care merg, sa pot alege unde stau, ce activități fac etc. Nu m-a atras niciodată ideea da a avea vacanța organizată de o altă persoană, care nici nu mă cunoaște bine, nici nu a văzut locurile pe care mi le recomandă. Prefer să citesc bloguri, review-uri etc., să discut cu prieteni care au fost în aceleași zone sau cu localnici. În era tehnologiei, e foarte simplu să îți organizezi vacanțele folosind site-uri precum Kayak, Booking, AirBnb, TripAdvisor etc., pentru a le mentiona pe cele folosite de noi în general.
Cum vă gestionați bugetul în călătorii?
Încă de la început ne-am stabilit o sumă lunară pe care să nu o depașim pentru cazare, mese, transport local și atracții. La aceasta se adaugă zborurile mai lungi și un buget pentru cheltuieli neprevăzute (de care, din fericire, nu ne-am atins aproape deloc). Folosim o aplicație (Cash Control) pentru a ne monitoriza cheltuielile lunare, pe categorii și ne-a luat doar căteva săptămâni pentru a ne obișnui cu acest stil. Am învățat că poți călători și cu un buget foarte redus, în special în zone din Asia, că trebuie doar să renunți la lucruri care nu sunt absolut necesare și să fii disciplinat. În majoritatea zonelor pe care le-am vizitat, exceptând zborurile pe distanțe mai mari, cheltuielile noastre de zi cu zi sunt mai mici decât pe vremea când stateam în România.
Care este cea mai mare provocare cu care vă confruntați?
Cea mai mare provocare pentru noi este că nu avem niciodată o pauză. Atunci când călătorești alături de un copil mic, nu e ca și cum ai fi în vacanță. Nu putem sta liniștiți la o cină, la un cocktail sau să ne relaxâm câteva ore pe plajă. Cel puțin unul dintre noi îl supravegheaza pe Eric sau se joacă împreună cu el. E un copil foarte înțelegător pentru vârsta lui, dar e curios și nerăbdător. Doar cât timp doarme la prânz sau seara apucăm sa ne relaxam cu adevărat. Însă de obicei ne ocupăm să organizam restul călătoriei, eu scriu pentru blog etc. Uneori abia reușim să le facem pe toate și râdem când ne întreabă prietenii (fără copii) cum reușim să nu ne plictism toata ziua.
Este un loc unde nu ați ajuns și vă doriți mult?
Avem încă multe locuri pe lista noastră, sperăm să ajungem în cât mai multe din ele. În topul lui Andrei sunt insulele din Oceania, iar pentru mine o croazieră în Antarctica e un vis vechi.
Aveți un ritual legat de călătorii, ceva ce faceți de fiecare dată? Dar superstiții?
Nu avem ritualuri și nu credem în superstiții. Am încercat să evităm astfel de lucruri și pentru Eric, și să ne lăsăm ghidați de cursul acțiunilor firești și naturale.
Ce ați învățat din această experiență?
De când am plecat de acasă am câștigat clipe de neuitat în familie și experiențe care să ne ajungă pentru o viață întreagă. Acestea sunt cele mai valoroase și nu le-am schimba cu nimic. Am învățat că timpul petrecut împreună e mai important decât orice altceva și că viața e prea scurtă pentru a face doar ceea ce vor alții sau ceea ce trebuie. De asemenea, am învățat să respectăm și să prețuim mai mult natura și ceea ce ne oferă ea, și am văzut cu ochii noștri cât de diferită e viața de la o zonă a globului la alta.
Ce sfat aveți pentru cei care doresc să facă din călătorii un stil de viață?
A călători ca stil de viață e mult mai dificil decât pare, nu e deloc o vacanță continuă. Însă și recompensa personală e pe măsură. Câteodată îmi pare rău că ne-a fost teamă să facem acest pas și înainte să avem un copil, e o experiență e viață din care înveți foarte multe. Iar pentru cei care se gândesc să călătorească pe termen îndelungat alături de un copil, noi considerăm că această aventură a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. Călătoriile dezvoltă extrem de mult personalitatea copilului, indiferent cât e de mic, și creează un atașament puternic între membrii familiei.
Ce am învățat de la ei? Am învățat în primul rând că barierele sunt doar în mintea noastră, că timpul este cel mai prețios atu pe care îl avem, că viața merită trăită indiferent de mediu, și că a avea o familie nu înseamnă neapărat rutina și monotonia dictată de societate. Fericirea și experiențele depind întru totul de noi și de atitudinea noastră asupra vieții. În ceea ce-l privește pe Eric, cu siguranță nu își va aminti foarte multe din călătoriile sale, fiind la vârstă fragedă, dar fotografiile, filmulețele și experiențele trăite îl vor ancora mereu în această aventură. Felicitări Alina și Andrei pentru decizia luată, și vă mulțumim pentru timpul acordat pentru acest interviu!
Alexandra Moldovan
Alexandra Moldovan este pasionată de scris și de arta de a povesti frumos. Iubește să călătorească și să împărtășească experiențe, fapt ce a condus-o spre o facultate și un master în turism, iar în momentul actual profesează marketing-ul la o agenție de turism. Pe parcursul facultății a descoperit adevarata ei vocație în arta de a scrie. Mereu încearcă să creeze o punte de legatură între oameni și produse, oameni și destinații, oameni și experiențe. Crede în puterea cuvintelor și în crearea mesajului către cititor.