La prima vedere, pare că ne aflăm plimbându-ne în curtea unui conac intalian. Admirăm terasele și ne încărcăm cu energie. Locul în sine este o oază.  Nu este vorba de Toscana și nici de Sicilia. Este județul Hunedoara, satul Banpotoc și se numește Il Giardini di Zoe. Ați citit bine, este la noi în România!

Am rămas surprinsă să aflu că la mine în județ, există acest colț de rai, unde frumusețea a fost creată de mâna omului din pură pasiune. Ce minunăție, ce liniște! Aici, culorile florilor se îmbină armonios cu verdele crud și cu albul marmurei învăluind zona într-o armonie de nedescris în cuvinte. Aici, poți sta ore în șir fără a face nimic altceva!

CE FRUMOS ESTE TOTUL! DESPRINS DIN POVEȘTILE ARISTOCRATE!

Povestea locului începe cu un italian îndrăgostit de România și de grădinărit. Acesta, pe numele său, Giovanni Salvatelli, a transformat în aproximativ 15 ani, 30 de ha de teren, în micul rai verde de astăzi. O oază de liniște personală unde după stresul cotidian, să se mai și odihnească…

Ce Versailles, ce Schönbrunn? E adevărat, nu există termene de comparație cu aceste locuri imperiale, dar e de ajuns o simplă idee.

Domnul Giovanni, a încercat să-și transpună pasiunea pentru grădinărit, în ceea ce este astăzi Il Giardini di Zoe. La prima vedere, poate vă gândiți că este un alt străin care vine și face investiții la noi în țară și realizează profit de pe urma vizitatorilor. Poate da, așa este dacă e să vorbim de clienții pepinierei. Dar, în ceea ce privește grădina proprie, domnul Giovanni, o pune la dispoziția vizitatorilor în mod gratuit. Surprinzător, absolut surprinzător, când ne gândim la priveliștea ce ni se așterne în fața ochilor. Fie că urcăm pe terase, pe scări de travertin, sau ne plimbăm pe sub cupole, citim pe bancă o carte, nu există cuvinte să descrie senzațiile resimțite.

Grădina în plan drept este inspirată din perioada renașterii, aici a gândit „I giardini della tre fontene”, iar terasele sunt pur și simplu rodul imaginației sale.

Florile colorate,  cupolele verzi atent decupate și modelate precum și aleile de piatră au în fiecare anotimp frumusețea lor. Aici, doar fântânile arteziene și vasele care străjuiesc covorul de iarbă sunt din rocă vulcanică „peperino” aduse din Italia, restul materialelor sunt românești iar unele plante sunt aclimatizate.

Administratorul grădinii, doamna Ramona Morar ne explică cum a luat naștere locul. „A luat naştere ca şi un joc şi s-a jucat în fiecare zi. Iar motiv-ul  pentru care a numit această proprietate „I giardini di Zoe, este nepoțica sa de 6 ani, Zoe.”

Oricâte cuvinte aș încerca să aștern, oricâte metafore aș găsi, nu aș reuși să descriu acest loc în cuvinte, așdar nu îmi mai rămâne decât ca în încheiere, să vă invit cu căldură să vizitați acest loc, iar pentru omul a cărui mână a făurit acest mic spațiu aristocrat nu-mi rămâne decăt să-i acord tot respectul cuvenit!

Domnule Giovanni, îți mulțumim! Iți mulțumim că e nevoie de tine pentru a realiza ce frumuseți se pot face în țara noastră, îți mulțumim pentru ce faci pentru ea, pentru că ne primești gratuit în casa ta și pentru că pui suflet în ceea ce faci! Pentru lecția de bun simţ şi modul în care un om de afaceri impresionează prin bun gust si candoare. Meriți tot respectul, jos pălăria!

Alexandra Moldovan

Alexandra Moldovan este pasionată de scris și de arta de a povesti frumos. Iubește să călătorească și să împărtășească experiențe, fapt ce a condus-o spre o facultate și un master în turism, iar în momentul actual profesează marketing-ul la o agenție de turism. Pe parcursul facultății a descoperit adevarata ei vocație în arta de a scrie. Mereu încearcă să creeze o punte de legatură între oameni și produse, oameni și destinații, oameni și experiențe. Crede în puterea cuvintelor și în crearea mesajului către cititor.

Share This