Am auzit multe povești despre El Camino de Santiago. Atât de multe încât parcurgerea acestui drum se află, de vreo câțiva ani încoace, pe lista puținelor lucruri pe care știu sigur că vreau să le fac înainte de a nu mai exista fizic pe Pământ. Cu toate acestea, până să ajung pe Camino Francés, cea mai cunoscută rută a pelerinajului spaniol, am mai mari șanse de a mă urca în tren și de a încerca alternativa dată de spațiul mioritic, Camino Litoral.
În România, traseul clasic se întinde pe durata a două zile, de la Eforie Nord la Mangalia, dar există posibilitatea de a porni din diferite puncte, în propriul ritm, de a decide singur când să spui stop și unde. Pentru această rută s-au pregătit Vera Mardale și Cristian Lica, doi călători care au mers în perioade apropiate, fără a se fi intersectat totuși. Flaviu Rus, un alt pelerin, a preferat, însă, să se minuneze în tihnă, de cele văzute și „nevăzute”, pe traseul: Vama Veche, Plaja Tuzla, Mamaia, Plaja Corbu și, în final, Plaja Vadu.
Vera a aflat de Camino Litoral de la un coleg de birou, după mulți ani de lucrat în turism, iar Cristian mai fusese și în 2019, când, într-o dimineață, și-a dat seama că se observă o potecă pe malul mării, chiar și în zonele din afara stațiunilor. Nu a durat mult până să își facă rucsacul și să plece la drum.
„Conceptul de <<regăsire spirituală>> al Camino-ului de Santiago este extrem de vag. Nu am întâlnit nici un pelerin care să aibă același scop cu al altuia și am întâlnit, în acele zile, mulți pelerini. Camino Litoral l-am făcut pentru bucuria unei călătorii cu marea în dreapta mea.”, a declarat Flaviu.
Acesta din urmă, deși nu a fost la prima drumeție de genul, care să-i testeze anduranța sau capacitatea de a înfrunta variațiile de temperatură, alături de mulți kilometri parcurși, crede că pregătirea tehnică nu e de fapt cea care ar trebui luată în calcul prima dată, ci mai degrabă cea mentală, pentru că ai nevoie de o motivație reală pentru a putea duce la capăt o călătorie pe distanțe lungi.
„Vor apărea, de la o zi la alta, durerile musculare și oboseala, iar soarele dogoritor, ploaia sau vântul vor fi și ele prezente. Totuși, am văzut pe Camino de Santiago oameni în cârje sau în scaune cu rotile care au terminat traseul. Deci, pentru un om cu două picioare sănătoase, fizic vorbind, nu e nicio problemă în finalizarea traseului de la malul mării”, a continuat Flaviu.
Jumătatea drumului se află în stațiunea Costinești, dar Vera, de exemplu, a ales să facă pauza în Olimp, de unde își rezervase cazarea cu ceva timp înainte. Tuzla a fost cea care a cucerit-o însă, iar dacă ar fi avut un cort, s-ar fi oprit acolo.
„Am și mâncat acolo, la niște localnici, pe care îi cunoștea dinainte colegul meu, altfel nu prea am fi avut unde. Am mâncat sănătos, simplu, dar gătit din suflet și la preț rezonabil.”, a adăugat aceasta. După ce a străbătut mare parte din litoralul românesc și a simțit mirosul înțepător al algelor moarte, care a însoțit-o pe aproape tot drumul, a ajuns să se bucure de fericirea oamenilor de pe plajele de nudiști, văzând libertatea și simplitatea emanată de ei. Liniștea întâlnită în zona respectivă, de altfel, a ajutat-o să-și audă mai bine gândurile.
Ăsta e, în fond, unul dintre principalele motive pentru care turiști de pe toate continentele realizează, deja de câteva secole, traseul care a inspirat și dezvoltarea celui românesc. Camino de Santiago era la origini un drum cu lungimea de 900 de kilometri, de pelerinaj religios, prin intermediul căruia oamenii se pregăteau spiritual înainte de a ajunge la Catedrala Santiago de Compostela, unde se găsesc, în orașul cu același nume, rămășițele Sfântului Iacob. Ulterior însă, nu a mai fost vorba doar despre asta, ci și despre posibilitatea de a interacționa cu persoane din diferite culturi, despre măreția naturii de pe meleaguri spaniole sau despre regăsirea personală. Pentru faptul că a avut, de-a lungul timpului, o contribuție însemnată la conectarea oamenilor din diferite culturi, UNESCO l-a încadrat, în 1993, drept sit al Patrimoniului Mondial Cultural.
În Spania, pelerinii care parcurg ultimii 100 de kilometri pe jos sau ultimii 200 pe bicicletă, primesc un certificat de recunoaștere a traseului, fie el religios sau nu, dar asta nu se aplică și pentru Camino Litoral. Ce-i drept, nici distanțele nu se pot compara, dar de ce ai continua să mergi pe nisip și pe căldură, cu aceeași încredere ca la început?
„Substanța nostalgiei poate fi provocată din plin pe Camino, prin accesarea unor cămăruțe dosite ale memoriei, dar pline de amintiri. Rememorarea călătoriilor, a profesorilor, a vecinilor, a iubitelor sau a cărților care te-au marcat în viață poate fi o îndeletnicire plăcută, pentru cei melancolici, ca mine.”, a motivat Cristian.
Având la bază căutări interioare ori rațiuni mai puțin personale, aproximativ 54 000 de pelerini au parcurs Camino de Santiago în 2020, potrivit statisticilor. Până să ajungă și Camino Litoral la aceste cifre, cu o promovare ca a acestuia, va mai dura mult timp probabil, dar poate fi, momentan, o simulare a experienței iberice.
Bianca Pop
