De la naștere la moarte, până la inocența copilăriei și ura rasială din America, cereri în căsătorie și despărțiri neașteptate, continuând cu reuniuni pe Zoom și apăsarea singurătății, toate acestea sunt aduse împreună de regizorul premiat anterior la Oscar, Kevin Macdonald, într-un documentar care juxtapune momentele ordinare ale vieții, în încercarea de a surprinde profunzimea și esența care se ascunde în spatele lor.
Deși mulți dintre noi nu suntem în totalitate pregătiți emoțional să rememorăm anul care a trecut, tocmai asta au în vedere producătorii filmului, să păstreze mărturia unei realități dureroase, ca un soi de moștenire vizuală pentru următoarele generații. La un deceniu după lansarea primei părți, inițiatorii proiectului au decis să continue experimentul, cerându-le locuitorilor de pe întreaga planetă să împărtășească ceva în fața camerei, totul în timpul celor 24 de ore ale zilei de 25 iulie 2020. În cele din urmă, aceștia au primit 324.000 de filmulețe din 192 de țări.
Pornind de la premisa: „Ceea ce este plictisitor sau normal, pentru tine, o să devină fascinant pentru alți oameni.”, Macdonald structurează documentarul “Life in a Day”, alături de alți trei editori, în așa fel încât să abordeze teme precum: familia, munca, relațiile, spiritualitatea, credința, problemele climatice, sărăcia sau discriminarea, ca mai apoi să apară și întrebări despre schimbările pe care le-ar face protagoniștii în viețile personale, despre cum ar iubi pe cineva sau despre temerile pe care le au, inclusiv cele legate de reacția lor în fața dispariției persoanelor dragi de pe Pământ.
Cu amintirea morții lui George Floyd încă intactă, vedem imagini ale unor proteste violente, care continuă în orașele din Statele Unite, după ce marea majoritate a populației americane a hotărât să ia atitudine împotriva rasismului manifestat de autorități asupra persoanelor de culoare. Urmează o reacție în lanț, așa că ajung să se afle și mai multe despre abuzurile polițiștilor, iar din declarațiile unei fete africane, stabilită în America, ni se dezvăluie faptul că frații ei au fost uciși în timp ce se aflau în arest. De departe, cea mai tragică și memorabilă secvență este înregistrată însă de o femeie care nu apare în fața camerei, dar care începe să arate spontan spre un ecran, unde poate fi observat fiul său, în prima parte a documentarului, din 2010. Ea indică spre o urnă ulterior, explicându-ne faptul că acolo se află rămășițele lui Alexander Lucas acum, după complicațiile survenite în urma infectării sale cu Covid-19.
În pofida revoltei și a tristeții provocate de aceste momente, sunt frecvente și cele marcate de optimism, când o tânără italiancă își declară fericirea la împlinirea vârstei de 18 ani, de jovialitate, când doi bărbați fredonează versurile melodiei “Quando quando quando”, a lui Engelbert Humperdinck, de vulnerabilitate, când un bărbat din Siberia de Nord recunoaște că nu ar vrea ca viața pe care o duce să treacă neobservată, sau de adrenalină, la saltul făcut de câțiva parașutiști din avion. Pe de altă parte, ca urmare a vitezei cu care se succed toate episoadele și emoțiile, există minute în care devine greu să te conectezi în mod real cu ceea ce transmit personajele în cea mai autentică și umană formă.
Au fost câteva replici care mi-au rămas în minte, pentru a crea o scânteie, a mă face să meditez asupra unor idei sau pentru a-mi da o nouă direcție:
„Viața într-o zi nu înseamnă mereu finaluri fericite.”
„Cu asta am de-a face în fiecare zi. Știți ce zic? Un memento permanent că suntem negri și că există oameni care își arată ura în fiecare zi.”
„Majoritatea lumii se lasă blocată de ceea ce vede în oglindă zilnic, dar universul înseamnă mult mai mult. Trebuie doar să fim dispuși să trecem dincolo de ceea ce știm.”
„Sper ca această carantină să ne sensibilizeze, altfel omorâm planeta și ne omorâm pe noi.”
“Life in a Day” ne poartă prin diferite colțuri ale lumii, dar nu asta e de fapt esența acestuia. Documentarul ne oferă, de fapt, diferite trăiri, comune în același timp omenirii. Sub semnul diversității și al multiculturalismului, ne aduce senzația de înțelegere a ceea ce simțim fiecare în ciclul repetitiv al vieții, ca parte dintr-o comunitate la nivel global mai degrabă și nu ca entități individuale, mai ales în condițiile în care fiecare a dus (sau duce și în prezent) o luptă cu pandemia.
