Situată chiar la porțile Atlanticului, cea mai vestică țară europeană este plină de motive pentru a fi vizitată și, ulterior, venerată. Portugalia a reprezentat o fascinație pentru marii exploratori în trecut, ale căror expediții nu au adus doar castele medievale sau monumente lusitane, ci și o cultură care să exprime spiritul acestui popor latin. Esența lui poate fi remarcată la fiecare pas făcut de turiști pe străduțele înguste și pastelate, în ritmurile unor versuri simțite, mai degrabă, decât fredonate, de Amalia Rodrigues sau Tiago Bettencourt, artiști care definesc acel sentiment de „saudade”.

Ca să-l înțelegi cu adevărat însă, trebuie să trăiești cel puțin câteva zile alături de portughezi, să fii dispus să accepți ospitalitatea lor și să fii martor la pasiunea cu care dansează, cântă și vorbesc despre tot ceea ce ține de identitatea lor. Până la momentul plănuirii unei călătorii spre Portugalia, s-ar putea să vrei să afli dinainte câteva lucruri despre aceasta.

Arhiva personală

1. Portugalia este cea mai veche țară din Europa.

Fondată de Afonso Henriques, cel care a devenit și primul rege al țării în 1139, Portugalia a fost constituită sub forma unui regat timp de aproape 800 de ani, adică până în 1910, când s-a instaurat republica. Ţara s-a format în jurul oraşului Porto, din a cărui nume a derivat și cuvântul „Portugalia”. La mulți ani după aceste evenimente, în 1976, a avut loc și proclamarea Republicii Democrate Moderne.

De altfel, Lisabona este a doua cea mai veche capitală din Europa, chiar după Atena, iar alianța diplomatică dintre Anglia și Portugalia, validată odată cu semnarea Tratatului de la Windsor din 1386, este cea mai veche înțelegere din lume încă valabilă.

2. Lisabona a fost aproape distrusă de un cutremur în 1755.

Asta s-a întâmplat în dimineața zilei de 1 noiembrie, când era sărbătorită Ziua Tuturor Sfinților. În urma cutremurului de 9 grade pe scara Richter, dar și a tsunami-ului şi a incendiilor care au avut loc după aproximativ 40 de minute, au fost ucişi între 90 000 şi 275 000 de locuitori, iar 85% din clădiri au fost transformate în ruine.

Multe dintre acestea, printre care și biserici, palate și o librărie regală cu peste 70 000 de volume, făceau parte din patrimoniul național. În plus, arhiva care păstra detaliile expedițiilor realizate de Vasco da Gama și alți navigatori a fost, de asemenea, pierdută. Revenind la semnificația religioasă a zilei, efectul resimțit a fost și mai puternic din clipa în care lumânările aprinse în interiorul orașului au fost înlăturate și ele de mânia cutremurului.

Cu toate că i-a luat mult timp până să ajungă din nou la măreția de dinainte, Lisabona a renăscut treptat din propria cenușă, la fel ca o veritabilă pasăre Phoenix.

3. „Revoluția garoafelor roșii” a făcut trecerea de la dictatură la democrație pe cale pașnică

Pe 25 aprilie 1974, cei mai tineri ofițeri ai armatei portugheze au declanşat o revoltã împotriva guvernului autoritar, condus din 1926 de Antonio Salazar și de Marcello Caetano ulterior, lovitură care a dus la prăbuşirea regimului în numai câteva ore. Pentru a ști când să înceapă, semnalul a fost dat de transmiterea cântecului care a reprezentat Portugalia la Eurovision în 1974.

A fost o altfel de revoluție, una care nu a făcut apel la violență, ci dimpotrivă, la o mobilizare pașnică a populației, care a ieșit în stradă pentru a celebra schimbarea și a oferi garoafe. Din acest motiv, acțiunea a purtat din acel moment numele de “Revoluţia garoafelor roşii”.

Chiar dacă prim-ministrul Marcello Caetano a demisionat la scurt timp după și regimul autoritar luase sfârșit, primele alegeri democratice au avut loc pe 25 aprilie 1975, la un an după revoluție, zi în care toți locuitorii au avut prinsă la butonieră o garoafă roşie drept simbol al unității. V-am spus anterior de „Vasco da Gama”, dar celălalt pod din Lisabona a fost numit „25 aprilie” tocmai pentru a fi ținută minte însemnătatea acestei zile în istoria națională.

4. Este denumită și „țara plăcilor de țiglă”

Unul dintre cele mai cunoscute simboluri portugheze, azulejo a fost inventată în Egipt și a ajuns întâi în posesia spaniolilor și abia apoi și în cea a portughezilor, care au adoptat tehnica în secolul XV, când Dom Manuel I a hotărât să decoreze palatul său din Sintra după asemănarea palatului Alhambra din Granada. Inițial, aceste țigle colorate au fost utilizate de cler și aristocrație ca să ofere o altă imagine mănăstirilor și edificiilor, dar cum multe dintre clădirile existente în cartierul Baixa-Chiado au fost distruse de tot în timpul cutremurului și a fost necesară reconstruirea lor de la zero, arhitectul Marquês de Pombal a decis să folosească aceste plăci de faianță atât pentru fațade, cât și pentru interioarele clădirilor, unul dintre motive fiind protejarea clădirilor de umezeala excesivă, de căldură și de frig.

Ulterior, artiștii portughezi au introdus pe azulejos diverse motive ale regalității, chipuri umane și reprezentări ale florei și faunei din teritoriile cucerite în perioada Marilor Descoperiri Geografice. Cât despre România, o colecție de azulejos care a aparținut poetului Lucian Blaga poate fi admirată la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Azulejos, Portugalia- Arhiva personală

5. Podul Vasco de Gama este cel mai lung din Europa

Acesta a fost inaugurat în 1998 și numit după marele explorator Vasco da Gama, care a descoperit drumul catre India ocolind Africa. Conform studiilor făcute, podul este cea mai lungă astfel de construcție de pe continentul european, măsurând 17,185 de metri, iar arhitecții acestuia au declarat că a fost proiectat astfel încât să reziste unui cutremur de patru ori mai mare decât cel din 1775.

6. Cea mai veche librărie din lume are 284 de ani și se află în Portugalia

„Bertrand in Lisbon” a fost înființată în 1732 de către Pedro Faure, însă, ca urmare a cutremurului din 1755, locația inițială de pe Rua Diereito do Loreto a fost mutată pe Rua Garrett, unde este localizată și în prezent. Deși își dorea ca librăria să devină un centru pentru manifestări artistice și literare, fondatorul a fost descurajat de cele întâmplate și a vândut-o fraților Bertrand, a căror afacere a devenit cel mai mare lanț de librării din țară.

Printre poeţii faimoşi ai Portugaliei s-au numărat, de-a lungul timpului, Luís de Camões şi Fernando Pessoa.

7. Cel mai mare producător de plută din lume

Stejarul de plută se află printre puținii copaci specifici Portugaliei care încă mai cresc, iar 50% din producția mondială provine de acolo, cu precădere din regiunea Algarve. Având în vedere că Portugalia deține cea mai mare pădure cu stejari de plută, care înfloresc datorită precipitațiilor, iernilor liniștite și a zilelor însorite, s-a declarat ilegală acțiunea de a tăia acești copaci fără autorizația guvernului. La nivel de export, stejarul de plută portughez este folosit de companii și instituții precum Rolls Royce, Airbus ori NASA, fiind ales și de Agenția Europeană Spațială pentru misiunea sa către Marte.

8. Pasteis de Nata și alte preparate specifice

Nu există călătorie în Portugalia fără desertul preferat al nativilor. Potrivit legendei, Pasteis de Nata a fost creat încă din secolul XIII, de către călugării de la mânăstirea Jerónimos din Lisabona, care voiau să găsească o metodă de a separa ouăle de albușuri astfel încât să-și poată apreta hainele. Așa au ajuns să fie gătite primele tarte cu ou, iar după Revoluția Liberală din 1820, mânăstirea a fost amenințată cu închiderea, așa că respectivii călugări au început să vândă din prăjituri unei patiserii din apropiere. Odată cu închiderea lăcașului, rețeta a fost vândută aceleiași patiserii, ai căror proprietari au deschis, trei ani mai târziu, Pastéis de Belém. Aceasta este în continuare deschisă și condusă de urmașii proprietarilor.

9. Dulcele vin de Porto

Băutura mediteraneană a apărut abia în secolul al XVIII-lea, iar rețeta a fost dezvoltată dintr-o necesitate, când Anglia și Franța se aflau într-o relație politică tensionată, în 1703. Din cauza războiului, britanicii au vrut să găsească un nou furnizor al băuturii, care să nu fie parte din Hexagon, așa că s-au îndreptat spre posibilitățile oferite de Peninsula Iberică.

În acest mod, Anglia se angaja să ofere textile Portugaliei, iar statul din Peninsula Iberică oferea la schimb vinuri produse pe valea râului Douro, în nord-estul țării. Unicitatea acestui vin este dată însă și de ideea adăugării unui distilat în butoaie, înainte sau în timpul fermentației, care să-l stabilizeze. Având de mult timp un renume mondial deja, vinul de Porto a fost imitat în mai multe ţări, în special în Australia, Africa de Sud, India şi Statele Unite ale Americii.

Arhiva personală

10. „Fado” înseamnă soartă și este propriul gen muzical al Portugaliei

Cu originile în mediul urban din Lisabona, fado este o muzică tradițională care exprimă melancolie și tristețe, cântată de oamenii simpli, iar din 2021, se află în patrimoniul mondial UNESCO. Primele date despre evoluția acestui stil muzical sunt din perioada1820-1830 și au fost transmise mai degrabă prin viu grai decât în scris, odată cu fredonarea acestor povești pe străduțele cartierelor Mouraria, Alfama, Alcântara sau Bairro Alto.

Cele două tipuri principale sunt fado de Lisabona și de Coimbra, primul fiind interpretat fie de o voce feminină, fie de una masculină, și acompaniat doar de uma guitarra portuguesa și o chitară clasică. Pe de altă parte, cel de-al doilea tip de fado, cel din regiunea Coimbra, este interpretat doar de un grup de bărbați îmbrăcați în robe negre, versurile sale evocând în special dragostea, dorul și studenția.

Dulce Pontes, Carlos do Carmo, Mariza, Mafalda Arnauth și Amália Rodrigues sunt doar câțiva dintre artiștii care și-au lăsat amprenta asupra acestui gen muzical, atât de emblematic pentru trăirile portughezilor.

Share This