-Jurnal de călătorie-
-Un Mojito, vă rog!
Mă aflam într-o cafenea de lângă faimosul Moulin Rouge împreună cu familia și ne holbam la meniul plin de cocktail-uri și băuturi care mai de care. M-am hotărât cu greu să comand un Mojito. A fost cel mai bun pe care l-am băut vreodată și a rămas tipărit în sufletul meu pofticios.
Era o zi ploaisă. Puțin mai jos de locul în care ne aflam era hotelul la care eram cazați. Camerei noastre puteam să-i pun eticheta de vintage, căci fiecare lucru avea aerul acesta. Balconul era mic și oferea priveliște către strada plină de mașini și de oameni care alergau de colo-colo în rutina lor, pe când noi ne puteam bucura de eticheta de turiști.
Deși vremea nu îmi inspira ideea unei plimbări, ne-am hotărât, totuși, să profităm de faptul că ne aflăm în Paris și că trebuie să comprimăm atracțiile din cauza timpului prea scurt pe care-l aveam la dispoziție. Am cutreierat străduțele, am intrat în câteva magazine și am cumpărat și suvenirurile fără de care nu ne puteam întoarce acasă mulțumiți.
Piramidele din sticlă ale Luvru-ului nu pot fi altfel decât locul perfect de făcut câteva poze în timp ce ești înconjurat de senzația că ești în vreun film sau vreun clip muzical. Mai departe, muzeul în sine, nu poate fi descris în cuvinte, căci mărimea lui, arhitectura și fiecare bucățică de artă de acolo pare să te îndemne să te transformi chiar tu într-un tablou de pânză și să rămâi pe veci acolo. Nu am apucat să-l vizitez pe tot, timpul era limitat, dar mi-am promis că o să mă întorc.
Desigur, nu am putut rata celebra Mona Lisa, de care mama nu a fost foarte încântată, exprimând zgomotos că e prea mică pentru atenția care i se acordă. Dar cum calitatea unui tablou nu stă în mărimea lui, nu am putut fi de acord cu ea. Da, poate e overrated, lucru observabil prin înghesuiala de acolo, în timp ce restul camerelor erau libere, dar faptul că am ajuns să vedem cât de mică e mi se pare de notat. Am plecat de acolo cu un tablou de la un artist stradal care surprinde o încremenire a oamenilor și a clădirilor și care atârnă acum pe peretele din stânga mea, provocându-mi nostalgie.
Am menționat înghesuială. Nu, nu exista Covid, nu eram în 2020, nici alt an apropiat de 2021. Era 2016, prin mai. Un an depărtat, dar un jurnal de călătorie nu e un jurnal de știri, așa că povestea e la fel de importantă pentru mine și sper că interesantă pentru voi.
După vizita muzeului, am continuat prin grădinile Tuileries care se întind în centrul Parisului, de la vest la est, de la Place de la Concorde până la Palatul Luvru, și de la sud la nord, de la Sena până la strada Rivoli. Am mers doar înainte până la roata din capătul celălalt, care, drept să spun, era imensă. Am făcut o tură sau două, nu-mi amintesc exact, iar priveliștea a fost minunată. La poalele acestui munte din fiare se aflau câteva mașini de lux care arătau poate amuzant în acel loc cu aer boem, vintage și foarte natural. Am văzut de acolo și Turnul Eiffel care ne aștepta nerăbdător.
A doua zi am hotărât să străbatem bulevardul Champs-Élysées, una dintre cele mai faimoase străzi din lume. Realitatea este că e doar o stradă ca oricare alta, cu magazine de lux, cafenele și înghesuială. E impresionantă lungimea ei și faptul că la capăt te așteaptă Arcul de Triumf. Nu am zăbovit prea mult nici acolo, dar am inhalat din plin istoria locului.
Cea mai așteptată atracție a fost Turnul Eiffel. De ce poartă articolul titlul unei călătorii sub semnul terorii? Ei bine, așa cum am spus, ne aflam acolo la puțin timp după atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015. Statul francez a declarat starea de urgență și a reintrodus controalele de frontieră (deși președintele declarase inițial că granițele au fost închise complet). Pe 13 mai 2016, în aceeași zi, dar peste 6 luni, noi ne aflam la Paris.
De menționat și faptul că am reușit să văd catedrala Notre-Dame înainte de tragedia prin care a trecut. Aflându-mă acolo, nu mă gândeam cât de prețioase sunt aceste așa-numite atracții pentru turiști, și faptul că frumusețea unui astfel de loc va rămâne tipărită doar în memorie și în pozele de pe internet.
Din cauza tuturor evenimentelor petrecute aici, lumea nu mai avea curaj să-și plănuiască vacanțe la Paris. Noi, însă, da. Ajunși la Turn, am rămas impresionați de înălțimea acestuia, dar și de kalashnikov-urile intimidante din mâna polițiștilor. Atunci ne-am dat seama de teroarea pe care trebuie s-o fi simțit cei amenințați, cetățenii și chiar turiștii care s-au hotărât că nu vor să riște. Blocați câteva momente la priveliștea care ni se întindea în fața ochilor, am hotărât să totuși să urcăm și să ne continuăm vacanța. Am stat la o coadă nu foarte lungă, se înțelege de ce.
Ajunși la primul etaj, am simțit fericirea aia pe care o are orice om normal care ajunge într-un loc foarte cunoscut și îl poate simți, vedea. Ne-am plimbat puțin pe acolo, am admirat priveliștea și am făcut poze. Am hotărât să luam liftul și să vedem și următorul etaj. Acolo ne-am lovit de un vânt pe care nu-l prevestisem de jos. L-am ignorat și ne-am lipit obrajii de gardul de sârmă care ne apăra de vreun accident neplăcut. E drept, ne aflam destul de sus. Din păcate, nu am mai ajuns la ultimul etaj, am hotărât că vântul de acolo ar fi de nesuportat, dar ne-am bucurat de oraș și de furnicile care mișunau prin el, grăbite, harnice, mergând alene.
Când am terminat cu turul Eiffel-ului, ne-am bucurat de verdeața de la poalele lui. Priveliștea asta chiar părea scoasă dintr-un film, cu familii la picnic, îndrăgostiți râzând, copilași alergând și animăluțe fericite. Era ca un campus universitar, doar că la scară mai mare. Am făcut două ture și în caruselul apropiat și am simțit deja fericirea care mă cuprindea cu gândul că urma să schimb caruselul de aici pe altele de la Disney Land.
Următoarele două zile le-a petrecut la Disney. Vremea a fost înnorată, dar nu ne-a oprit din a ne comporta ca niște copilași entuziasmați de fiecare părticiă a parcului. Despre acesta am scris în articolul anterior care vă poate fi de folos cândva.
Am cutreierat Parisul într-o săptămână și a meritat oricât de plin de teroare părea, dar orașul făcea pași spre a-și reveni, iar noi, tind să cred că l-am ajutat prin mica noastră escapadă.
Georgiana Dănilă
Sunt studentă la Jurnalism, anul 2 și voluntar în cadrul Federației Tinerilor din Cluj. Am combinat pasiunea pentru scris, fotografie, citit și călătorie și am căutat să le introduc în textele scrise pentru Cluj for Youth, Arta de 4 dimineața, UBB Radio și de acum, Travel Smart Hub. Caut mereu să mă dezvolt și să ies din zona de confort. De asemenea, mă interesează zona de Social Media și copywriting, fapt pentru care am acumulat experiență prin implicarea în proiecte precum agenția BrainiAd Marketing și Future-construiește cu pasiune.
